Șerpi, șerpișori, de rău făcători

Românii – asemeni tuturor creștinilor - cred despre șerpi că sunt vietăți blestemate, fiind întruchipări ale diavolului care "a amăgit pe femeie și a mâncat din pom, ea și bărbatul ei”: “La ce să mai lungesc vorba? Când și din Sf. Scriptură ştim că diavolul în chip de şerpe a înşelat pe Eva; v’o spun numai pe scurt: Şerpele-i făcut din diavolul. Că într'adevăr șerpele din diavol e făcut, se vede din următoarele însușiri diavolești ce le are: șerpele-i sprinter (sprinten, elastic), aşa că multe lovituri te constă până-i poți atinge o dată capul; căci se face colac și-și supune capul: numai capul și’l păzește când e în primejdie. Și diavolul, când a căzut din ceriu, s'a luat cu capu'n jos și între pumni: numai capul și la păzit de fulgerele ce'l urmăreau; de celelalte membre nici că i-a păsat. Șarpele-i hiclean (astut, isteţ), așa că pe nevăzute și nesimțite ți se știe vârî în sân și oriunde. Diavolul încă cu hiclenie s'a încolăcit, pe nevăzute și nesimțite împrejurul Evei când a înşelat'o.”(1)

Păcatul ispitirii Evei a fost însă pedepsit de Dumnezeu, șarpele primindu-și osânda și pedeapsa de a se târî pe pământ: “se crede că șarpele, mai înainte, umbla pe coadă, dar Dumnezeu l-a afurisit în rai, ca el să se târâie pe pântece”. Cu toate acestea, șerpii sunt considerați uneori ca fiind mijlocitorii folosiți de divinitate pentru a-i pedepsi pe păcătoși: “Dumnezeu avea să trimită asupra oamenilor, pentru că nu țin legea și nu se roagă lui Dumnezeu și se dușmănesc, șerpi din cer ca să-i mănânce.”(2)

Șerpii, “fiind de rău făcători”, trebuie omorâți atunci când sunt văzuți pentru că “cine nu ucide șarpele ce-i iese în cale mare păcat face”.  Mai mult: “primăvara, cine vede șarpe întâi, să-și dea osteneala să-l ucidă, căci omorându-l îi ia puterea; iar de scapă, șarpele ia puterea omului”. Șerpii trebuie stârpiți și pentru că “dacă șerpele nu ar fi văzut de nimeni 7 ani, se face balaur”. Trebuie avut însă în vedere că  “șarpele ucis nu piere până la apusul soarelui”. Omorârea unui șarpe poate fi benefică conform credințelor populare și pentru că: “dacă la cel dintâi șarpe pe care l-ai văzut înainte de Sf. George, îi vei tăia capul cu un ban de argint, și îndată să-i pui în gură un cățel de ai, în ziua de Sf. Gheorghe vei putea vedea cu ochii pe strigoi când iau laptele de la vacile oamenilor.” (3)

Tot despre șerpi se crede ies din pământ la cei 40 Mucenici și că intră din nou în pământ în dimineața zilei de Ziua Crucii. Înainte de a se ascunde însă, șerpii au puterea să facă un taliman – mărgeaua șerpilor - care te poate apăra de rele și vindeca de numeroase boli: “Șerpii, înainte de a intra în pământ, se adună la aluniș, ca acolo să facă piatra scumpă. Cine se va întâmpla prin urmare pe acolo, e bine să iea nuia de alun, să o vâjâie înspre aluniș și să zică de trei ori:

Șerpi, șerpișori,

De rău făcători

Intră’n bortă că iarna vine

și-i rău pentru tine!

După rostirea acestor vorbe, să se dea reprede la o parte, căci șerpii înșirându-se unul după altul, vor porni din aluniș. Vrăjitorul trebuie să ucidă pe cel din frunte, pe cel din mijloc și pe cel din coadă; în gușa acestuia din urmă să caute, căci va afla în ea piatra cea scumpă, tămăduitoare de foarte multe boli.

După o credință bucovineană însă, sunt șerpi care nu intră în pământ în această zi. Aceștia sunt cei care au mușcat oamenil și, pentru acest mare păcat, pământul nu-i poate primi în sânul său. Ei sunt meniți ca omul să-i ucidă și cu chipul acesta greșeala făptuită să se șteargă. Cu bățul cu care s’a ucis un asemenea șarpe să se înconjure casa de trei ori pe vremuri de ploaie cu piatră, ca aceasta să se împrăștie.”(4)

Nu toți șerpii sunt însă aducători de necazuri. Gospodăria este protejată de un șarpe cu puteri speciale: “orice casă are un șarpe; șarpele casei îi blând și nu mușcă. El trăiește în pereții casei. Să nu-l omori când îl vezi, că nu-i bine”. Mai mult: “Șarpe este la toată casa; unde este șarpe e noroc la casă; îi merge bine și nici un rău, nici un farmec nu se apropie, dar să ferească Dumnezeu să-l omori, că îndată moare unul dintre gospodari. Acela se cheamă Șarpele casei. S’au văzut astfel de șerpi bând lapte din strachină, de-a valma cu copiii. Copiii le dădeau cu lingura peste cap, plângând că le mânâncă laptele, dar șerpii mâncau înainte, nu se supărau.” (5)

(1) articolul “Șerpele” – semnat G. Bodnariu – publicat în numărul din 2/15 august 1903 al ziarului “Tribuna Poporului”

(2) Tudor Pamfile – „Mitologie românească - Dușmani și prieteni ai omului” – editura Librăriile socec&Comp. – 1916

(3) Arthur Gorovei – “Credinţi şi superstiţii ale poporului român” - editura Librăriile socec&Comp. – 1915

(4)  Tudor Pamfile – “Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului” - editura Librăriile Socec&Comp. – 1913

(5) E. N. Voronca – “Datinile și credințile poporului român” – Cernăuți - 1903