Săptămâna Mare – datini și credințe

Săptămâna Patimilor – numită în popor Săptămâna Mare – este poate cea mai importantă perioadă a calendarului creștin. Acest răstimp, cuprins între Duminica Floriilor și Sâmbăta Mare a Paștelui, este destinat pregătirii creștinilor pentru marea sărbătoare a Învierii. Numeroase sunt datinile și obiceiurile practicate în satele românești de aldădată în ultima săptămână a Păresimilor (notă: Postul de 40 de zile al Paștelui). Voi încerca să enumăr câteva dintre acestea:

Prin târgul de Paști
Lunea Mare: În prima zi a Săptămânii Mari femeile începeau să facă “curățenia mare” de Paște: “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”. O mare importanță avea aerisitul casei și al lucrurilor din ea: toate așternuturile și țolurile erau scoase în curte la aer, “ca să iasă tot răul de peste iarnă”. Cu toate acestea exista credința că „în Săptămâna Mare să nu prea spoiești, căci e rău de boale”. De asemenea prin satele din Vâlcea era bine: “luni dimineața, în Săptămâna Mare, să pupi oala cu unt” ca să nu-ți mai crape buzele. (2) Tot în această zi: “băieții se însoțesc și fac câte o toacă mare de lemn de paltin, lungă cam de 5 metri și grea, încât abia o poate duce un om. Astfel de toace se pun pe dealuri și în apropierea bisericii, ba aproape de fiecare casă, și o bat mereu până în Duminica Tomii”.(1)

Marțea Seacă: această zi era considerată o zi a privegherii, fiind dedicată pomenirii ultimei cuvântări a Mântuitorului: predica de pe Muntele Măslinilor. În acestă zi continuau pregătirile gospodăriei pentru Paște: “se dădea cu mătura”, se spălau geamurile și se făceau treburile mai grele pe lângă casă. 

Miercurea Mare: era ultima zi din Săptămâna Mare în care se mai ieșea la munca câmpului. Până cel mai târziu în această zi “nevestele cele tinere și fetele” trebuiau să isprăvească cu torsul cânepei și cu pregătirea cămășilor noi, special țesute și cusute “în timpul postului celui mare” pentru sărbătoarea Paștelui. Exista credința că în noaptea din Miercurea Mare, înspre Joia Mare, umbla Joimărița “și la femeile care n’au isprăvit de tors în timpul postului, ori n’au făcut cămăși nouă de Paști, le batjocorește și le arde cânepa netoarsă, le bat peste degete, le arde și le răpește, frigându-le și mâncându-le.”(3) De asemenea “prin unele părți se zice că Joimărița jupoaie unghiile fetelor leneșe, care n’au spălat cămășile și n’au grijit casele, de bună seamă pentru Paști. Cu privire la acestea, femeile au aceste versuri de îndemn:

Curățiți, mamă, casele
Și spălați cămășile,
Că vin Joimărițele,
Cu custurile,
Și sulițele! “(6)

Un obicei interesant era cel practicat în Maidan (Caraș-Severin): “Miercuri noaptea spre Joi-mari, pe la 2 după miezul nopții, obișnuiesc a face la fiecare casă ‹‹lumnicichele›› (lumințele), care sunt șapte focuri mici din vreascuri de alun uscate, adunate de fete mari ori de neveste, care aprind focuri nu numai acasă ci și la mormintele răposaților. Îndată ce s’au aprins ‹‹lumnicichele›› vin copii cu toaca și o bat la fiecare casă, până umblă tot satul. Creștinele îi dăruiesc cu câte un colăcel. După ce a termninat în sat, se duc la morminte și fac asemenea. Încărcați de colaci se’ntorc la casele lor.”(1)

Joia Mare: această zi era dedicată, conform tradiției, pomenirii morților. În gospodărie se făceau copturile pentru Paști: pâinea, pasca și cozonacul; prin majoritatea satelor în Joia Mare se vopseau și se impistreau ouăle.

Printre obiceiurile Paștilor, în Moldova se mai menține și coptul pascăi. Iată cam care ar fi originea acestui obicei: Isus Christos, înainte de a fi prins și răstignit pe cruce, zise apostolilor săi, care până atunci mâncaseră pâine nedospită și nesărată în decursul Paștilor, ca de aici înainte la acea sărbătoare vor mânca copturi dospite și sărate. Cozonacii, mai ales în forma lungăreață, se fac de Paști pentru a aminti sicriul în care a fost așezat trupul Mântuitorului.”(5) De asemenea “în fiecare casă se umple borșul în Joia Mare și dacă este de acest borș vara în putină, atunci nu capătă miros stricat.”(2) În zona Aradului “în Joia Paștilor, dimineața, oamenii își mulg vacile, caprele, oile și din laptele acestora pregătesc caș, apoi ‹‹lipiu cu brânză›› (pască). În ziua de Paști, după ce le-a binecuvântat preotul, după rit, le pun credincioșii pe o masă dinaintea bisericii și fiecare creștin, după ce a luat paști, își ia o bucățică de caș și puțin lipiu.”(1)
Tot „în dimineața de Joi-Mari, din săptămâna ce vine înaintea Paștilor, înainte de a cânta cocoșii a treia oară, oamenii se scoală și fac focuri în ogrăzi. Se zice că aceste focuri închipuiesc focul la care a fost orit și ispitit Apostolul Petru, lângă care s’a lepădat de Isus Hristos, în noaptea în care Mântuitorul a fost prins și mai înainte de care îi spusese: ‹‹Petre, înainte de a cânta cocoșul de trei ori, te vei lepăda de mine››”.(4) Focul din Joia Mare, “se face aprinzând pentru fiecare mort câte o grămăgioară, dacă vrei să fie luminați și ei pe lumea cealaltă.”(2)
Joia-Mare era potrivită și pentru farmece: “seara ‹‹la trastii››, care fată dorește să joace în tot cursul anului la tot jocul, se desbracă de tot și merge în grădina vecinului să fure mătrăgună de acolo. Dacă isbutește să fure, se îmbracă, se duce cu mătrăguna la ușa bisericii și ascunde buruiana în pragul bisericii așa, ca să treacă popa peste ea. Crede că așa făcând, de câte ori va veni vreun fecior din satul vecin, ca ‹‹lăturean›› la joc, pe ea o va juca mai întâi. (Turda-Tur)”(1)

- Ia mieluțul, neamule!...
Vinerea Mare - numită si Vinerea Neagră – era o zi a postului negru. Prin multe locuri era obiceiul ca “în seara de Vinerea Paștelui lumea care vine de la biserică vine cu lumânările aprinse. Sosiți, ocolesc casa de trei ori și fac cruce cu lumânarea pe pereți, în toate cele patru părți, ca să fie ferită de foc, boale și trăznet.” (1).
În Galda (l. Aiud) este obiceiul ca în seara de Vinerea-Mare poporul cu preotul în frunte, după ce au înconjurat de trei ori biserica cu ceremonialul înmormântării Domnului, având toți lumânări aprinse în mâini se duc la cimitir și pun lumânările arzânde lângă cruce. Astfel, cimitirul rămâne luminat noaptea întreagă, de nu cumva suflă vreun vânt să stingă lumânările.”
De asemenea în Chiciudul de Câmpie este obiceiul ca în Vinerea Mare toți feciorii și băieții să se scalde, crezând că dacă se scaldă în această zi nu vor fi bolnavi tot anul.(1) Obiceiul îmbăierii din Vinerea Mare era de altfel întâlnit în mai toate locurile, pentru că se zice că cel ce se scaldă în Vinerea Mare sau de Paști, este sănătos peste tot anul.” De asemenea exista credința că cine ia un ou din seara Domnului Isus Hristos (Vinerea Mare) și-l îngroapă în vie, nu-i bate piatra via în acel an.”(2)


1931: O străduță din Ierusalim (stânga)
si intrarea în Sfantul Mormânt (dreapta) 
În Sâmbăta Mare femeile pregăteau mielul sacrificat în această zi și făceau ultimele pregătiri pentru masa de Înviere. Prin Bucovina “în Sâmbăta Paștilor se face o păscuță a vitelor, care se dă vacilor să mănânce ca să aibă mană.” La fel, “dacă pomii nu rodesc, este bine ca gospodina să meargă în Sâmbăta Paștelor cu mâinile pline de aluat și să le șteargă de pomi, care apoi vor rodi.”  “În noaptea din Sâmbăta Mare spre ziua de Paști, aproape pretudindeni era obiceiul ca să nu doarmă nimeni. Pe la miezul nopții se bătea toaca din turnul bisericii, iar pe la ora 1 din noapte se trăgeau clopotele ca să se adune oamenii la ‹‹Înviere››.”(1)
Prin unele locuri era obiceiul aprinderii “Focului de Sâmbătă noaptea”: “în București, apoi Hărțăgani și celelalte comune din Zarand este obiceiul că, în Sâmbăta Paștilor, seara feciorii din sat se adună și se duc în pădure. De aici aduc câteva care de butuci și le descarcă în ‹‹țintirim››, lângă biserică. Înaintea bisericii este un spațiu mare, pătrat, împrejurat cu bârne groase cioplite în patru fețe, ca să servească drept scaune, lăviți. Feciorii de cu seară fac foc acolo, în țintirim și nu-l lasă să se stingă în cele trei zile ale paștilor, ci arde focul ziua-noapte tot într’una.”(1)

Surse:

(1) A. Viciu – articolul “Obiceiuri de Paști” – publicat în revista “Comoara satelor” – numărul din aprilie 1924
(2) Artur Gorovei – “Credinţi şi superstiţii ale poporului român” – Librăriile Socec&Comp. – 1910
(3) S. Florea Marian – “Sărbătorile la români”
(4) Tudor Pamfile – “Sărbătorile de vară la români” – Librăriile Socec&Comp. – 1910
(5) articolul “Datine și credințe de Paști” – semnat “Lc.” – publicat în numărul special de Paști 1934 al revistei “Ilustrațiunea Română“
(6) Tudor Pamfile – studiul “Mitologie românească – Dușmani și prieteni ai omului” - Librăriile Socec&Comp., C. Sfetea, Pavel Suru - 1916

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu