Obiceiuri de Anul Nou: Buhaiul

Noaptea în care se face trecerea de la anul vechi la Anul Nou - Revelionul de astăzi – purta în vechime denumirea de „Îngropatul anului”. Această noapte aflată la cumpăna dintre ani a reprezentat întotdeauna un timp al luptei inevitabile dintre bine şi rău, dintre viaţă şi moarte. „De aici credinţa că la răscrucea dintre ani, şase zile înainte şi şase după, au o semnificaţie specială, cerurile se deschid, sufletele morţilor se întorc pe pământ, animalele vorbesc, duhurile rele colindă prin lume şi multe, multe altele se întâmplă în credinţele existente şi la alte popoare.” (Julia Maria Cristea – Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri...). La noi, trecerea în Anul Nou se sărbătoreşte prin câteva obiceiuri rituale, dintre care amintesc doar pluguşorul, haiducii sau buhaiul. Cei mai mulţi dintre noi asociază Buhaiul” doar cu instrumentul muzical care imită mugetul de taur şi care acompaniază în mod tradiţional urările de Anul Nou. Puţini dintre noi mai ştim însă că:


Buhaiul" este o reprezentaţie dramatică interpretată de un impozant număr de artişti improvizaţi. Spectacolul are loc în ajunul Anului Nou, adică în seara de Sf. Vasile, între asfinţitul soarelui şi miezul nopţii. Locul în care se dă reprezentaţia este ales de obicei în faţa ferestrei gospodarului căruia i se face urarea de anul nou. De multe ori însă, uliţa satului sau chiar interiorul caselor sunt cadrul în care se desfăşoară obiceiul buhaiului". Personagiile sunt următoarele: căpitanul, baciul, trei ciobani, trei travestiţi în capre, un ţigan, o ţigancă, cântăreţi, un moşneag, două babe şi în sfârşit ursul (travestit). O serie întreagă de obiecte de plugărie, de stână, din viaţa ţiganilor, costumele de capră şi urs, servesc la îndeplinirea ritualului buhaiului". Principalul obiect este bineînţeles buhaiul" prin care se imită mugetul vitelor. E confecţionat dintr'o putină de lemn la capătul căreia s'a adăugat o piele întinsă şi la mijloc e prins un fuior de păr din coadă de cal.

Obiceiuri de Anul Nou
Căpitanul, baciul, capra...
Toţi fac roată în jurul ciobanilor care stau de vorbă cu oile, reconstituind o seară la stână. Numai ursul şi ţiganii stau mai la o parte. Ţiganul bate un fier pe nicovală, ţiganca spoieşte tingiri sau dă în cărţi. Muzicanţii încep însă să cânte cântece bătrâneşti şi toată lumea începe să joace: ciobanii, caprele, ursul, toţi. Ursul profită şi când e neobservat, găsind o poartă deschisă, se furişează afară, fură o capră şi fuge cu ea. Se produce mare învălmăşeală, strigăte de ajutor. Ţiganul prinde ursul şi ciobanii readuc capra. Căpitanul va judeca acum pe ţiganul care n'a ştiut să-şi păzească ursul. Scena aceasta e presărată de glume, care stârnesc veselia asistenţei:

Obiceiul buhaiului
...ţiganul, ţiganca, ursul
Căpitanul-primar: Cum te cheamă ?
Ţiganul: Danciu Trăilă din Colibeni...
Primarul: Din comuna Năcăjiţi ?...
Ţiganul: Nu, Colibeni !...
Primarul: Coliveni ?...
Ţiganul: Nu. Co-li-beni...
Primarul: Colăceni ?...
Ţiganul: Colibeni !!!
Primarul: Chiolbeni ?...
Ţiganul: Ei, scrie şi aşa…
Primarul: Scrim din satul Golani, aşa e ?
Ţiganul: Apăi nici eu nu ştiu, c'am fugit de acasă de mult…

Ţiganul se oferă ca drept despăgubire să facă o căldare. Cu trei bătăi în nicovală bate trei tinichele, pe care le pune cu sila în mâna primarului. Apoi cere voie să facă un joc, dar în tot timpul jocului se milogeşte:
Ţiganul: Sunt flămând, domnule căpitan, dă-mi o bucăţică, dacă vrei să mai joc!...
Primarul: Las'că mai bine joci flămând, că eşti mai uşor…
Toată lumea se asociază la jocul ţiganului şi se încinge un joc mare cu strigături. După o mică pauză, se rânduiesc toţi la fereastră, făcând urarea finală. După urare, întreaga ceată intră în casă şi se cinsteşte cu gospodarul. Căpitanul primeşte de la acesta daruri în obiecte sau bani.

Obiceiuri de Anul Nou
Obiceiul "Buhaiului"
(Descrierea de faţă este făcută după un studiul în manuscris al d-lui Ernest Bernea, alcătuit în cadrul cercetărilor monografice întreprinse de Institutul Social Român de sub conducerea d-lui prof. D. Gusti – preluat din revista “Ilustraţiunea Română” – numărul din 1 ianuarie 1934).     

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu