Despre ceasul cel rău

Motto:

Din bătrâni se spune
Că sunt ceasuri bune
Şi că rele sunt.
Vai de-acei ş-acele
Care-n ceasuri rele
Zic vreun cuvânt!
(Vasile Alecsandri 

– “Ceasul rău”)

Ceasul rău...
Atunci când ne gândim la “ceasul rău” suntem tentaţi să credem că este vorba despre un interval de timp în care suntem predispuşi să greşim sau să fim încolţiţi de ghinion. Vechile legende populare spun însă că “Ceasurile cele rele” sunt “nişte duhuri de noapte care pocesc pe cei ce le ies în cale. Ele umblă prin văzduh. Sborul lor se recunoaşte după un soi de ţiuit pe care îl fac. Mulţi cred că atunci când îţi ţiuie urechile trece Ceasul rău şi caută să te pocească. Dacă prinzi de veste şi-ţi faci cruce la ureche, atunci nu îţi pot face nici o vătămare.” (Tudor Pamfile – “Duşmani şi prieteni ai omului” – 1916). Ceasurile rele hoinăresc prin lume începănd cu miezul nopţii şi o fac pâna la cel de al treilea cântat al cocoşilor.

“Ceasurile cele rele” era imaginate (cf. Elena Niculiţă Voronca – “Studii de folclor” –1912) ca fiind nişte fiinţe demonice cu:


“Picioarele ca răşchitoarele,
Mâinile ca năvrăviele
Ochii ca talgerele.”

Cel care întâlnea “Ceasurile rele” se îmbolnăvea pentru că acestea:

“I-o luat cătătura,
Şi i-o luat albeţele,
I-o luat roşeţele,
Sângele băutui-o
Carnea mosorocitui-o.”

Descântec
Pentru a te feri de nenorocirile aduse de “ceasul rău” trebuie să baţi cu degetul în lemn şi să spui: "Doamne ajută!". Tot pentru a scăpa de “Ceasurile cele rele” poţi să te afumi cu păr de liliac. Femeile lehuze se apără de aceste duhuri în primele zile după ce încep să iasă din casă după ce au născut dacă ţin în mână un vătrai. Pentru a te apăra de “Ceasul rău” poţi de asemenea să zgârii pe pământ un cerc şi să te adăposteşti în el. Dacă eşti totuşi atins de relele aduse de întâlnirea cu ceasurile cele rele, poţi “să fii lecuit” cu ajutorul descântecelor. Iată cum începe unul dintre acestea:

“Ceas rău cu pocitură,
Ceas rău cu săgetătură,
Ceas rău din spaimă,
Ceas rău de-cu-seară,
Ceas rău de la miezul nopţii,
Ceas rău de-cu-ziuă,
Să te duci pe munţi,
Pe sub munţi,
Că acolo-s a tale curţi.
Că acolo-s mese aşternute
Şi pahare umplute
Şi scaune aşternute,
Pentru tine gătite.
Acolo să trăieşti,
Acolo să vecuieşti,
La noi să nu te gândeşti…”

În trecut românii credeau că  “Ceasul cel rău” se poate transforma luând chipul mamei şi că astfel reuşea să sperie pe copii. Pentru a descânta de “spăriet de ceas rău” femeile "pricepute" foloseau cămaşa copilului sau spata de ţesut:

“Cristea (notă: Isus Hristos) te-a născut,
Cristea te-a făcut,
Cristea te-a botezat
Şi spată albă în mâini ţi-a dat
Ca să te aperi:
De tată, de mamă,
De frate, se soră,
De mâţă, de căţel,
De vită, de purcel,
Şi mai ales
De ceasul cel rău
Din trupul tău.”


Nu pot să închei incursiunea în lumea ceasurilor rele decât urându-vă:

“Să fie într-un ceas bun !”

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu